Cum se cresc puii de găină: condițiile adăpostului, hrana, tratamentele

cresterea-puilor

Creșterea puilor de găină a fost și, cel mai probabil, va fi multă vreme o activitate populară în rândul fermierilor din România și nu numai. 

Îngrijirea puilor, în special în primele săptămâni de viață, joacă un rol esențial în dezvoltarea lor ulterioară. Pentru ca aceștia să fie sănătoși, să dea ouă multe și carne gustoasă, este important să fie hrăniți cu furaje de calitate, să fie adăpostiți în cele mai bune condiții (departe de frig și de umezeală), dar și să li se facă vaccin și tratamente pentru a fi protejați împotriva bolilor.

Iar dacă vrei să afli mai multe despre ceea ce presupune creșterea puilor de o zi în gospodărie, ți-am pregătit în cele ce urmează un ghid detaliat pentru îngrijirea lor.

Adăpostul puilor de găină

În primele două săptămâni de viață, când puii sunt foarte fragili, condițiile din adăpostul în care sunt ținuți joacă un rol foarte important în dezvoltarea lor. Aceștia trebuie feriți de frig și de umezeală, așa că, de regulă, imediat ce ies din incubator, sunt puși într-un țarc sau într-o cutie, într-o încăpere caldă, care nu este folosită pentru altceva. Alege o cutie suficient de mare, astfel încât puiuții să nu stea înghesuiți.

Opțional, poți pune și un așternut în adăpostul puilor, cele mai bune opțiuni fiind paiele sau talașul uscat din lemn. Evită să folosești hârtia sau textilele, pentru că rețin umezeala și creează un mediu propice dezvoltării bacteriilor. 

Căldura

În perioada de creștere, puii de găină au nevoie de căldură și de o temperatură constantă, de minimum 30-32 de grade Celsius. Pentru ca acestora să nu le fie frig, le poți prinde chiar deasupra cutiei un bec cu infraroșu (sau două), în așa fel încât să emane căldura în direcția puilor. Însă ai grijă să poziționezi aceste becuri la o oarecare distanță, pentru ca puii să nu le poată atinge și să nu se ardă. De asemenea, ar fi util să ai un termometru amplasat în interiorul cutiei, la nivelul picioarelor puilor, ca să poți controla mai ușor temperatura.

Fii atent și la modul în care stau puișorii: dacă sunt îngrămădiți unul în altul, este posibil ca acestora să le fie frig, pe când dacă stau răsfirați, este semn că temperatura este cea optimă.

Pe măsură ce cresc, puii vor avea nevoie de mai puțină căldură: cu fiecare săptămână care trece, mai poți scădea câte 3 grade Celsius. După o lună, acestora le vor fi suficiente 20-21 de grade Celsius, așa că vor putea fi mutați în coteț.

pui-zi

Lumina

Un alt factor important în dezvoltarea puilor este și lumina (artificială sau naturală), mai ales că, în primele săptămâni de viață, aceștia au nevoie de lumină aproximativ 20 de ore pe zi. Pentru a le asigura toate condițiile, poți împărți cutia în care îi ții în două: într-o jumătate le vei monta becul care să le țină de cald, iar pe cealaltă jumătate o poți acoperi cu o bucată de material textil, astfel încât puișorii care vor să doarmă să se poată retrage acolo. 

În general, după cinci-șase săptămâni de la momentul în care au ieșit din ou, puii pot fi lăsați afară. Desigur, condiția este ca temperatura externă să fie una pozitivă și să nu plouă. Un punct de reper pe care ți-l poți lua este dispariția pufului: atunci când puilor le apar penele, aceștia sunt pregătiți să stea în curte. 

Hrănirea puilor de găină

Pe lângă un adăpost cald și îngrijit, puii de o zi au nevoie și de hrană adecvată, mai ales că aceștia nu pot consuma aceleași produse ca puii mari, deja dezvoltați. 

  • Pentru puii de până într-o săptămână, care sunt foarte sensibili, hrana adecvată este cea care constă în furaje gata preparate, sub formă de granule, și în concentrate care se pot amesteca apoi cu porumb sau grâu măcinat foarte fin;
  • Pentru puii mai mari de o săptămână, poți crește cantitatea de furaje. După ce fac o lună și jumătate, poți introduce treptat în alimentația lor grăunțe și masă verde, pe care însă ar fi bine s-o toci dinainte;
  • În ceea ce privește adăparea puilor, acestora nu trebuie să le lipsească apa proaspătă, la temperatura camerei, provenită din surse potabile, pe tot parcursul zilei, așa că ar fi indicat să le-o schimbi măcar de două-trei ori pe zi. Este posibil ca, la început, puii să nu știe să bea apă, motiv pentru care va trebui să îi înveți să facă acest lucru împingându-le cu delicatețe ciocul în recipientul cu lichid.
  • Un alt lucru pe care ar fi recomandat să-l faci este administrarea unor medicamente și vitamine în apa lor de băut, astfel încât puișorii să fie protejați de boli. În acest sens, recomandăm complexul de polivitamine Agri Vita, iar pentru îmbunătățirea digestiei – Protect Fort;
  • În cazul în care vrei să crești puicuțe de ouă, ar fi bine să le suplimentezi doza de calciu când împlinesc 20 de săptămâni. Poți alege pentru ele carbonat de calciu mineral, pe care îl poți introduce în furaje. 

Tratamentele pentru protejarea puilor de găină

Puii de o zi sunt foarte sensibili, în special în primele săptămâni de viață, așa că bolile și paraziții se pot prinde rapid de ei. Dacă aceștia nu sunt sănătoși, nici produsele pe care le obținem de pe urma lor (carnea și ouăle) nu vor fi, iar acest lucru ne-ar putea pune sănătatea în pericol. Pentru majoritatea bolilor de care ar putea suferi puii de găină, se recomandă vaccinarea ca principală metodă de prevenție. Vaccinurile trebuie făcute de medicul veterinar, în conformitate cu schema de vaccinare. 

VârstaBoalaCalea de administrare
1 ziBN (Avipestivac CI-90)

BI (Birovac H120)

Oculoconjuctival
10-12 zileBIA (Biaromvac-PA)În apa de băut
16 zileBI (Birovac H120)

BN (Avipestisota)

Oculoconjuctival / În apa de băut
25-28 zileBN (Avipestisota)Oculoconjuctival / În apa de băut

Coccidioza este una dintre bolile întâlnite cel mai des în rândul puilor de găină, aceasta fiind cauzată de un parazit care se dezvoltă în tubul digestiv. Contaminarea se face prin fecalele rămase pe solul pe care stau puii, acesta fiind și motivul pentru care așternutul lor trebuie să fie mereu curat și uscat. Puii care suferă de coccidioză sunt apatici, scad în greutate, au diaree, nu mai mănâncă și nu mai beau apă. 

Pentru prevenirea acestei boli, se recomandă vaccinarea puilor în scopul întăririi imunității lor. În funcție de stadiul afecțiunii, medicul veterinar poate recomanda și un tratament medicamentos. 

O altă boală de care ar trebui să îți ferești puii este bursita infecțioasă aviară, care nu prezintă semne clinice evidente, putând fi trecută ușor cu vederea. Aceasta apare în special în crescătoriile de pui cu efective mari, vaccinarea fiind cea mai eficientă metodă de prevenție (se face când puii împlinesc două săptămâni).

Pseudopesta aviară este una dintre cele mai contagioase boli de care pot suferi puii de găină, răspândirea ei fiind cauzată de condițiile precare de igienă din locurile în care sunt ținute păsările. Simptomele sale sunt: penele căzute ale puilor, paralizie, inflamarea unor părți ale corpului, diareea apoasă, încetarea ouatului. Cazurile de pseudopestă aviară pot distruge efective întregi de păsări.

Vaccinarea preventivă contra pseudopestei se face în prima lună de viață a puilor (la 9, 24 și 48 de zile), însă la fel de importante sunt menținerea unor condiții bune de igienă și asigurarea hranei corespunzătoare. În cazul în care gospodăria este infectată cu pseudopestă, zona trebuie dezinfectată de urgență.

Nu în ultimul rând, puii de o zi ar trebui protejați și de gripa aviară, cea mai periculoasă boală în rândul păsărilor. Păsările migratoare contribuie la răspândirea acestei boli, care se manifestă prin penaj umflat și ciufulit, apetit scăzut, pete violet pe corp, probleme respiratorii, reducerea ouatului. Gripa aviară este periculoasă și pentru om, așa că, dacă sunt astfel de cazuri descoperite, întregul efectiv de pui trebuie sacrificat. 

Pentru prevenirea unei astfel de epidemii, este recomandat să se evite contactul cu păsările migratoare sau cu penele și excrementele acestora, motiv pentru care puii ar trebui ținuți în cotețe acoperite, atent dezinfectate. În cazul în care observi semnele unui astfel de focar, trebuie să anunți imediat autoritățile locale pentru a instaura starea de carantină.

Sfaturi generale pentru îngrijirea puilor de găină

Creșterea și îngrijirea puilor de găină nu este o misiune imposibilă, mai ales dacă respecți câteva reguli generale importante:

  • Oferă-le un adăpost sigur, cald și curat, astfel încât aceștia să se poată dezvolta rapid, în cele mai bune condiții;
  • Dacă achiziționezi pui de o zi pentru carne, asigură-te că îi iei de la magazine sau ferme autorizate, că aceștia sunt sănătoși, vaccinați și au o genetică bună;
  • Pentru a recunoaște un pui sănătos, uită-te să aibă o privire ageră, ciocul curat, să se țină bine pe picioare, să nu aibă penele zburlite și nici pete pe corp;
  • Asigură-te că au mereu un coțet aerisit, curat, cu așternut uscat. Evită să îi ții în umezeală, un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor și răspândirea bolilor.
  • Oferă-le hrană de calitate, în raport cu etapele lor de creștere. 

pui-in-curte

În concluzie, indiferent de rasa de pui aleasă și de scopul creșterii lor, ține cont de sfaturile despre care ți-am povestit mai sus și vei obține numai produse de calitate.

Sursa foto: Shutterstock

2 comentarii


LASA UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată.