Cum protejezi păsările de curte de prădători – ghid practic

Pasari de curte pradatori oua

Vrei să ai în gospodăria ta păsări sănătoase, din diferite rase, ca să te poți bucura de o producție mai mare de ouă sau de carne. Îngrijirea lor presupune mai multe etape în care trebuie să știi să le protejezi atât de boli, cât și de prădători.

După ce ai investit în creșterea puilor de o zi, pe care i-ai adus la tine în curte din surse sigure, urmând sfaturile specialiștilor despre cum să îi hrănești și cum să-i protejezi de infecții bacteriene, virale, fungice sau de dăunători, te gândești că nu este drept să-i pierzi într-o noapte pentru că vreun prădător a intrat în adăpostul lor. Ca să eviți astfel de situații, ți-am pregătit în cele ce urmează un ghid practic despre metodele de a-ți proteja păsările de curte de vulpi, șerpi, dihori și alte animale de pradă. 

Principalii prădători ai păsărilor de curte

„Cunoaște-ți inamicul și cunoaște-te pe tine însuți; dintr-o sută de bătălii, nu te vei expune niciunei primejdii”, spunea Sun Tzu în „Arta războiului”. Când vine vorba de prădătorii păsărilor de curte, înțeleapta vorbă a generalului chinez se aplică perfect. Unii dintre ei sunt foarte vicleni și au o strategie atunci când atacă. Prin urmare, cea mai bună metodă de a te lupta cu ei este în primul rând să-i cunoști foarte bine. 

Apoi, nu îți imagina că odată ce a funcționat o metodă de a-i ține departe, așa va fi mereu. Prădătorii sunt animale inteligente și vor învăța foarte repede mecanismul. Se vor adapta condițiilor și atacurile vor continua. Un alt aspect foarte important este să ții cont de perioada de reproducere a animalelor sălbatice. De obicei, primăvara fac pui și au nevoie de hrană mai multă. Și nu în ultimul rând, gândește-te la zona în care se află gospodăria ta, ca să știi cu ce tip de prădător te lupți.

Iată care sunt principalii prădători și cum acționează atunci când atacă: 

Pasari de curte pradatori oua

Vulpea – curioase, jucăușe, dar și foarte viclene, vulpile vor face un dezastru în gospodărie dacă nu iei măsuri pentru a preveni atacurile lor. În primul rând, sunt mari amatoare de scotocit prin gunoaie, așa că nu depozita în curte tot felul de lucruri care nu îți mai trebuiesc. Au obiceiul de a săpa pentru a-și construi vizuinile și trebuie să ții cont că pot face găuri pe sub gardurile pe care le montezi. 

Dat fiind faptul că vulpile degajă un miros extrem de neplăcut, prin care își marchează teritoriul, vei ști cu siguranță dacă și-au făcut vizuina în apropierea gospodăriei tale. De asemenea, din decembrie și până în februarie, atunci când este perioada lor de împerechere, vei auzi noaptea sunetele emise de femele. 

Vulpile nu atacă niciodată dacă prada lor se află în locuri zgomotoase. Având acest lucru în minte, asigură-te că în apropierea păsărilor tale există o sursă de gălăgie. Apoi, ia în calcul că ea stă la pândă și ziua, așa că du-te și vezi ce fac păsările tale la intervale neregulate, ca să derutezi musafirii nepoftiți. În plus, construiește garduri din materiale rezistente pentru că dinții vulpilor rod foarte bine sârma, de pildă. 

Dihorul – dihorii sunt animale nocturne și, în general, atacă numai dacă este liniște. Prin urmare, ca și în cazul vulpilor, dacă ai lângă cotețul păsărilor o sursă de zgomot, cum ar fi un simplu aparat radio, îi poți ține departe. Sunt deranjați, însă, și de ultrasunete. Adăposturile dihorilor pot fi foarte ușor găsite, după urmele pe care le lasă în zăpadă sau în țărână. În plus, au un miros specific, ce se simte de departe. 

Șarpele – își face adăpost unde te aștepți mai puțin: într-o grămadă cu lemne, printre paie, în locuri ascunse ale cotețelor sau în apropierea lor. Este atras în mod special de ouăle păsărilor, dar uneori poate ataca și puii foarte mici. 

Pisica sau alte animale de companie – Pisicile sunt prin definiție animale de pradă, iar a le lăsa în apropierea puilor de găină, a bobocilor de rață sau de gâscă nu este o idee prea grozavă. Nici câinii, cu excepția celor care stau în curte ca să păzească tot ce mișcă acolo, nu vor fi prea prietenoși cu păsările tale, așa că nu îi ține nici pe ei aproape de cotețe. 

Metode de a-ți proteja păsările de prădători

Pasari de curte pradatori oua

Atunci când vrei să ai gospodăria plină cu păsări de toate generațiile și de cât mai multe rase, nu e suficient să le asiguri hrana potrivita și să le protejezi de boli și dăunători. Pericolele vin și din partea prădătorilor, care, după cum ai văzut mai sus, sunt foarte abili și îți pot face pagube importante după doar un singur atac. Mai jos sunt câteva metode prin care îți poți proteja eficient păsările de prădători: 

Pune plasă de protecție în jurul cotețelor

O metodă simplă și destul de eficientă este să pui plasă de sârmă în jurul cotețelor. În primul rând, așa te asiguri că toate păsările vor sta în același loc. Apoi, reduci riscul atacurilor. Ca să fie, totuși, o metodă eficientă, ia în calcul că un animal înfometat va săpa pe sub plasă sau va roade sârma. Prin urmare, pe lângă plasa obișnuită pe care o pui deasupra și de jur împrejurul cotețului, îngroapă chiar sub adăpostul păsărilor o plasă de protecție, la cel puțin un metru adâncime. 

Montează gard electric

Dacă vrei o variantă eficientă, mai ales în cazul unor animale sălbatice cum sunt vulpile, poți să montezi un gard electric. Pe de-o parte, păsările rămân în perimetrul delimitat, iar pe de alta, și cei mai insistenți prădători vor renunța la hrana mult râvnită. Dacă vrei să alegi, însă, o astfel de metodă, trebuie să ții cont ca gardul să nu reprezinte un pericol pentru mediu și să respecți legislația în vigoare. Pentru toate componentele gardului electric, cât și pentru instalarea lui trebuie să ai certificate de conformitate, eliberate de instituțiile abilitate ale statului.

Folosește senzori de mișcare și lumină

Prădătorii, cum sunt și dihorii, atacă în special noaptea. O soluție modernă de a-i ține departe de păsările tale, este să montezi în apropierea cotețelor câțiva senzori de mișcare cu baterie solară și câteva LED-uri inteligente, pe care le poți programa cu ajutorul aplicațiilor de pe un smartphone. Astfel, în momentul în care senzorii vor detecta mișcarea, lumina se va aprinde, iar prădătorii se vor speria. 

Aparate cu ultrasunete

O metodă eficientă de a ține departe dihorii, de pildă, sunt aparatele cu ultrasunete. Tot ce trebuie să faci este să conectezi un astfel de dispozitiv la o sursă de curent electric. Apoi aparatul va emite ultrasunete, iar prădătorii nu vor veni să atace păsările tale. 

Cum îți organizezi gospodăria ca să ții departe prădătorii

Pasari de curte pradatori oua

Pe lângă metodele de mai sus, în lupta cu prădătorii este foarte important cum îți organizezi gospodăria, astfel încât să eviți atacurile acestora. De la felul în care amenajezi adăpostul păsărilor, până la obiceiuri pe care trebuie să le deprinzi, protecția găinilor, a rațelor, gâștelor și a curcilor din curtea ta ține și de comportamentul disciplinat și de rigoare. În cele ce urmează punctăm câteva reguli simple, de care e bine să ții cont: 

Ține toate păsările într-un singur loc

Dacă ai probleme cu vreo specie de prădători, una dintre cele mai mari greșeli pe care le poți face, mai ales dacă ai o gospodărie mare, este să lași păsările să umble peste tot. Cu cât acestea au mai multă libertate, cu atât mai mare este spațiul de manevră al prădătorilor. Ca să nu ai surpriza că la numărătoarea de seară nu ți-au mai ieșit toate găinile și rațele, după ce o zi întreagă s-au plimbat prin toată curtea, prima regulă de bază este să le ții pe toate într-un singur loc. Desigur, nu în același adăpost, ci într-un spațiu amenajat special pentru ele. 

Amplasează cotețele în locuri sigure

Prădătorilor le plac locurile ascunse și liniștite, unde pot să stea la pândă în voie până prind momentul oportun ca să atace. Prin urmare, ai grijă să amplasezi cotețele păsărilor tale într-o zonă pe care poți să o supraveghezi vizual în permanență. Apoi, evident, dacă în grădină vrei să cultivi porumb sau plante care sunt înalte, nu amenaja adăposturile pentru păsări lângă ele pentru că animalele de pradă se vor putea ascunde foarte ușor. 

Verifică periodic adăposturile păsărilor tale de curte

Gândește-te mereu la modul în care acționează prădătorii și nu le crea condiții. Din când în când, verifică adăposturile păsărilor și asigură-te că nu există găuri sau fisuri pe unde ar putea pătrunde dihorii, șerpii sau nevăstuicile. În plus, este recomandat să mergi până în locul destinat păsărilor nu doar ca să le dai mâncare și apă, ci periodic, la intervale neregulate, ca să derutezi prădătorii. 

Ține cotețele închise peste noapte

Deși se întâmplă ca prădătorii să atace și în timpul zilei, momentul în care se produc cele mai mari pagube este noaptea. Pe întuneric, simțurile prădătorilor se ascut și dacă nu îți protejezi păsările este foarte posibil să rămâi fără ele. Nu lăsa adăposturile deschise pe timpul nopții și alege încuietori mai complicate, care să nu permită prădătorilor să le desfacă. Nu le subestima abilitățile, pentru că s-ar putea să ai surprize neplăcute. 

Nu lăsa ouăle în adăposturi

Șerpii sunt mari amatori de ouă, dar nu numai ei sunt atrași de gustul lor delicios. Prin urmare, verifică în fiecare zi cotețul păsărilor și adună ouăle. În plus, uită-te prin toate cotloanele și vezi dacă nu cumva și-au făcut acolo cuib sau vizuină musafiri nepoftiți ca șoarecii, de pildă. 

Așadar, dacă vrei să-ți protejezi eficient păsările din curte de atacurile prădătorilor, gândește-te în primul rând la felul lor de a acționa și la faptul că un animal înfometat va face orice ca să ajungă la pradă. Apelează la metode inteligente, cum sunt ultrasunetele sau senzorii de mișcare, dar ai grijă să respecți reguli simple, cum ar fi să nu depozitezi gunoiul, lemnele sau paiele la întâmplare și să colectezi ouăle în fiecare zi, chiar și de mai multe ori pe zi dacă ai multe păsări. 

Sursa foto: Shutterstock

Nici un comentariu momentan, adaugati unul mai jos.


LASA UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată.