Care sunt cele mai importante beneficii ale consumului de ouă

Beneficii consum de oua

Se spune că esențele tari se țin în sticluțe mici. Pe cât de fragile sunt, pe atât de multe calități nutritive au ouăle. Sunt cunoscute ca fiind surse bogate în nutrienți ce ne asigură o doză importantă de proteine, lipide, aminoacizi și vitamine. De asemenea, ouăle sunt alimente de bază recomandate atunci când vrei să ții o dietă și să scapi de kilogramele în plus. Iată în acest ghid mai multe informații despre cele mai importante beneficii ale consumului de ouă, precum și: 

Structura și valoarea nutritivă a oului 

Conform studiilor, un ou mediu are o valoare energetică cuprinsă între 70 și 90 de calorii și conține:

  • 73% apă;
  • 11,5% proteine;
  • 13% lipide;
  • 0,5% glucide;
  • 1% substanțe nutritive;
  • 1% diverse.

Aceste substanțe se află într-o compoziție chimică diferită în funcție de structura oului. Componentele importante din care este alcătuit oul sunt:

Cuticula – reprezintă pelicula subțire care acoperă coaja și are rolul de a împiedica evaporarea lichidelor din interiorul oului și, totodată, pătrunderea microbilor în interior. De aceea, în cazul în care nu intenționezi să consumi oul la câteva zile după ce l-ai luat de la pasăre sau l-ai cumpărat de la producător este indicat să nu îl speli cu materiale aspre, care ar putea distruge această cuticulă. Spălarea oului favorizează alterarea din cauza pătrunderii germenilor microbieni în interiorul său.

Coaja – conform studiilor, 95% din coaja de ou este alcătuită din carbonat de calciu, compoziția ei fiind asemănătoare cu cea a dinților și oaselor noastre. Această componentă poate furniza calciul necesar pentru remineralizarea dinților, a oaselor și poate fortifica smalțul dentar. Conform unui studiu publicat în 2003 în „International Journal of Clinical Pharmacology Research”, cojile de ou au fost folosite în ameliorarea durerilor articulare provocate de artrită. Mai mult decât atât, sub coajă se găseşte o membrană dublă, care adăposteşte albuşul. Această membrană conține glucozamină și acid hialuronic, substanțe benefice pentru elasticitatea articulațiilor și a pielii.

Membrana cochilieră și camera de aer – este de două tipuri: externă și internă. Cea externă este formată din trei straturi de mucină, iar cea internă, dintr-un strat de mucină și unul de cheratină. Între aceste două membrane se află camera de aer. Inițial aceasta este foarte mică, însă crește progresiv pe măsura păstrării oului, dimensiunea camerei de aer fiind astfel un criteriu prin care poți stabili vechimea oului. 

Albușul – atunci când oul este proaspăt poți observa că există mai multe straturi de albuș. Primul strat, cel periferic, vine în contact cu membrana cojii de ou și este mai fluid, iar stratul intern este mai dens. Reprezentând aproximativ 50% din greutatea totală, albușul unui ou mediu conține 2 g calciu, 0,04 mg fier, 4 mg magneziu, 5 mg potasiu, 0,01 mg zinc, vitamina B6, vitamina B5. De asemenea, unele studii au dovedit faptul că albușul este o sursă bogată de vitamina B2 (riboflavină), benefică în transformarea carbohidraților în zahăr, asigurând organismului o cantitate mare de energie. 

Gălbenușul – în comparație cu albușul, gălbenușul deține mari cantităţi de lipide. Conform unor studii, gălbenușul unui ou reprezintă 50% apă, 17% proteine, 20% lipide, 13% săruri minerale.  După cum probabil ai observat deja, în cazul ouălor de găină culoarea gălbenușului poate varia de la galben deschis până la portocaliu închis, iar asta se întâmplă datorită modului în care diferă alimentatia pasarilor

Cele 5 beneficii esențiale ale consumului de ouă 

Beneficii consum de oua

Așa cum ai observat deja în informațiile anterioare, atât coaja, cât și gălbenușul și albușul oferă un complex de substanțe nutritive care, atunci când se consumă în mod echilibrat, aduce beneficii esențiale organismului. Iată despre ce este vorba: 

1. Ai toți nutrienții esențiali într-un singur aliment

Pentru ca o simplă celulă să poată prinde viață și să se transforme într-un pui este nevoie ca oul să conțină toate substanțele nutritive necesare: proteine, lipide, glucide, săruri minerale, vitamine, antioxidanți. De aceea, oul este o sursă complexă de nutrienți hrănitori, care oferă:

  • 22% din doza zilnică recomandată de selenium; 
  • 5% din doza zilnică recomandată de acid folic;
  • 6% din doza zilnică recomandată de vitamina A;
  • 7% din doza zilnică recomandată de vitamina B5;
  • 9% din doza zilnică recomandată de vitamina B12;
  • 15% din doza zilnică recomandată de vitamina B2;
  • 9% din doza zilnică recomandată de fosfor.

2. Te ajută să scapi de kilogramele în plus

Oul este un ajutor important în curele de slăbire. Datorită cantității mari de substanțe nutritive existente în doar 70-90 calorii, el este recomandat în multe cure de slăbire, indiferent de tipul său (oul de găină, rață, prepeliță). În același timp, este un produs sățios, care oferă energie organismului chiar și pentru 4-5 ore după ce a fost consumat. Un alt motiv pentru care ouăle sunt recomandate în curele de slăbire este că au în structura lor aminoacizi (leucină), componentă nutritivă cu rol în reglarea nivelului de zahăr din sânge și în arderea rapidă a caloriilor. 

3. Previi apariția cataractei 

Este ceea ce susțin anumite studii care au dovedit faptul că substanțele carotenoide existente în gălbenușul de ou îmbunătățesc vederea, previn degradarea globului ocular și a apariției bolilor cauzate de înaintarea în vârstă. 

Beneficii consum de oua

4. Îmbunătățești puterea de concentrare 

Gălbenușul de ou se află pe lista alimentelor care îmbunătățesc memoria, iar asta datorită cantității de colină pe care o conține. Un nutrient esenţial integrat în categoria vitaminelor, colina este vitală în sintetizarea neurotransmiţătorului acetilcolină și este benefică în dezvoltarea sănătoasă a memoriei. De asemenea, gălbenușul de ou este și o sursă de fosfolipide necesare în formarea conexiunilor neuronale. 

5. Coaja este o sursă bogată în calciu 

Datorită conținutului ridicat de calciu (95%), cojile de ou sunt recomandate pentru a fi consumate sub formă de pudră. Se folosesc coji de ou proaspăt, bine spălate, apoi fierte pentru a distruge de pe ele bacteriile și posibilii microbi. Se lasă la uscat, apoi se pisează cu ajutorul unei râșnițe de cafea. Pudra formată poate fi consumată la micul dejun în amestec cu un iaurt, un smoothie sau un suc de legume, fructe. 

Cât timp se mențin proaspete ouăle

Pentru a putea beneficia de proprietățile, nutrienții și calitățile menționate anterior este indicat să te asiguri că produsele pe care le consumi sunt proaspete. Așa cum știi, ca toate alimentele organice, ușor alterabile, ouăle neconsumate se pot strica atunci când sunt ținute în condiții nefavorabile sau dacă depășesc termenul de expirare. Cum recunoști calitatea și prospețimea ouălor? Folosind câteva criterii simple: 

  • Dacă ouăle stau mult timp fără să fie consumate, rezistența membranei viteline, care înconjoară gălbenușul se micșorează. În cazul acesta, atunci când spargi coaja vei observa că albușul s-a amestecat cu gălbenușul. 

Beneficii consum de oua

  • De asemenea, cu timpul, albușul se subțiază și conținutul oului se clatină, lucru pe care îl poți sesiza ușor atunci când agiți oul.  
  • Când gălbenușul capătă un miros neplăcut, cantitatea de gaze din compoziția oului a crescut ca urmare a pătrunderii aerului atmosferic prin pori sau a contaminării cu diverse bacterii care există în mod curent în apă. 
  • În afara bacteriilor din aer sau apă, ouăle pot fi contaminate și cu microorganisme patogene, care dau toxiinfecții alimentare, cel mai des întâlnită fiind Salmonella. 

Ca să eviți astfel de probleme cel mai indicat este să consumi ouăle în cel mult 28 de zile de la producerea lor și să le achiziționezi de la un producator care îți poate garanta calitatea lor, asta dacă nu ai o gospodărie în care să crești păsări. Perioada în care proprietățile nutritive rămân la calitate maximă este de 2-8 zile. De asemenea, sunt importante condițiile în care ții alimentele, temperatura și lumina neadecvate fiind criteriile care pot duce la alterarea rapidă a ouălor. 

Cât de des este recomandat să le consumi

Conform profesorului Werner Seebauer, decan la Association of German Preventologists, un ou mare are aproximativ 200 mg de colesterol, care se află în gălbenuș. Chiar dacă până în prezent nu s-au realizat studii care să confirme legătura dintre creșterea nivelului de colesterol din sânge și consumul mare de gălbenușuri, specialiștii recomandă să nu mănânci mai mult de șase ouă pe săptămână, asta pentru a preveni apariția bolilor cardiovasculare. 

Așadar, sunt multe motive pentru care merită să incluzi acest aliment în dieta ta, cu condiția să respecți termenul de valabilitate și recomandările făcute de specialiști. 

Sursa foto: Shutterstock

Nici un comentariu momentan, adaugati unul mai jos.


LASA UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată.