Cu ce hrănești porumbeii și care este rația de hrană

agrishop_hranire_porumbei

Rezultatele unui porumbel depind de gene, starea de sănătate, condiția fizică și hrana pe care o primește. Aceasta trebuie să fie similară sau foarte asemănătoare substanțelor din care este alcătuit organismul lor. De hrană depind creșterea sănătoasă, producția de ouă și fertilitatea păsărilor. Mai jos poți afla totul despre hrănirea porumbeilor, de la alimentele preferate la rații. 

Din ce este compusă hrana porumbeilor 

Cum porumbeii sunt păsări granivore, hrana lor constă în grăunțe de cereale, semințe de leguminoase și semințe oleaginoase. Mai jos poți vedea câteva informații despre fiecare în parte.

Cereale

Atunci când alcătuiești rația porumbeilor, este foarte important ca cerealele să reprezinte 60-70% din hrană. Acestea conțin 70% carbohidrați (glucide), 8-12% proteine, 2-8% lipide (grăsimi), cantități reduse de minerale, vitamina E, vitamina B și caroten – aproximativ 1,5-4%. Mai jos sunt principalele tipuri de cereale recomandate porumbeilor:

  • Grâul – în ceea ce privește porumbeii, este printre cele mai căutate alimente, însă trebuie oferit cu moderație, din cauza conținutului mare de carbohidrați care determină îngrășare și sterilitate în cazul masculilor;
  • Porumbul – un furaj caloric, bogat în proteine și glucide. Prin conținutul de caroten, are un ușor efect de stimulare a poftei de mâncare și a digestibilității hranei. Este recomandată administrarea porumbului cu bob mic și în cantități reduse, deoarece poate duce la îngrășare;
  • Ovăzul – cu toate că nu este printre favoritele porumbeilor, ovăzul este bogat în fier, se asimilează ușor și ajută la formarea unor pene de calitate, netede și lucioase. Este recomandată oferirea ovăzului mai ales pe timpul iernii, în așteptarea viitorului sezon sportiv. Susține dezvoltarea musculaturii și are rol tonifiant asupra sângelui și sistemului nervos. Este bine de știut că ovăzul are un efect de frânare a ouatului la porumbei, deci este bine să fie administrat în cantități reduse în perioada ouatului;
  • Orzul – ajută la refacerea organismului porumbeilor după concursuri, iar combinarea orzului cu ovăzul este indicată mai ales în lunile ianuarie și februarie. Nu este recomandat pentru porumbeii tineri, deoarece poate determina răni ale tractului digestiv. Pentru adulți, orzul are efect calmant asupra stomacului, reduce fermentațiile intestinale și contribuie la calmarea diareei.

Leguminoase

Boabele leguminoaselor sunt benefice porumbeilor mai ales prin conținutul mare de proteine (22-40%) și conținutul mic de grăsimi (1-5%). De asemenea, au un conținut mai mare de minerale, în special săruri de fosfor și calciu și vitamine din complexul B. Printre leguminoasele consumate de porumbei se află:

  • Mazărea – conține 50-52% substanțe neazotate, 22-26% proteine, 4-5% celuloză și 1-2% lipide (grăsimi). Cu o digestibilitate ridicată, mazărea poate reprezenta 15-20% din hrană, iar atunci când este amestecată cu borceagul (măzăriche sau mazăre furajeră de primăvară) poate ajunge până la 50-54%. Bogată în minerale, contribuie la dezvoltarea organismului, mărește rezistența la efort și reduce oboseala. Este bine de știut că bobul de mazăre verde are efect diareic;
  • Măzărichea – are efect benefic asupra sistemului nervos. Poate reprezenta 20% din hrană și poate ajunge până la 80%, dacă este amestecat cu grăsimi. Este recomandat ca introducerea sa să se facă treptat, preferabil prin amestecul cu alte leguminoase sau cereale, cantitatea de măzăriche majorându-se săptămânal. Acest lucru este indicat din cauza efectelor sale asupra digestiei. Măzărichea poate duce la tulburări digestive, fecale vâscoase și cleioase, iar în cazul porumbeilor tineri, este complet interzisă, deoarece produce congestii intestinale;
  • Lintea – are un conținut mare de proteine (30-32%) și minerale (calciu, fosfor și fier). Ajută la înviorarea porumbeilor obosiți și poate reprezenta până la 5-10% din hrană.

Ca o atenționare, este recomandat să eviți administrarea de boabe de soia. Deși bogate în proteine, consumul acestora de către porumbei poate duce la șchiopături sau chiar ologeală. 

agrishop_hranire_porumbei

Oleaginoase

Pentru un plus de lipide (grăsimi), este necesară și introducerea semințelor oleaginoase în alimentația porumbeilor. Acestea conțin aproximativ 34% lipide, 24% proteine, 22,5% substanțe neazotate, glucide și vitamina A și se recomandă să nu se depășească 5-7% din hrană. Acestea se administrează mai ales în perioada năpârlirii, deoarece are un efect de stimulare a creșterii penelor. Se pot da și înaintea participării la expoziții, conferind penelor un luciu aparte. Consumul de oleaginoase are un ușor efect laxativ, fiind administrate ca depurative. În exces, consumul de oleaginoase poate duce la febră și congestia ficatului. Mai jos sunt principalele oleaginoase consumate de porumbei:

  • Semințele de floarea-soarelui – conțin cantități importante de proteine, lipide și sulf ușor asimilabil, care stimulează creșterea penelor. Pot fi introduse în perioada de năpârlire în proporție de 5-6%;
  • Semințele de rapiță – conțin o sursă bogată de calciu, magneziu, sulf și acid fosforic. În cantități moderate, au efect stimulator și înviorează funcțiile vitale;
  • Semințele de rapiță roșie – contribuie la stimularea activității sistemului nervos și au rol în creșterea forței de zbor. Este recomandat să se ofere în cantități mici, respectiv 1 g pe cap de porumbel, cu 8-10 zile înainte de zboruri. Deoarece este hidrofilă și predispusă la mucegai, rapița roșie trebuie ținută în locuri uscate;
  • Semințele de cânepă – bogate în proteine, lipide și săruri minerale, sunt ușor asimilabile. Stimulează instinctele reproductive. Pot reprezenta 3-5% din hrană.

Rația de hrană 

Porumbeii consumă o cantitate de hrană egală cu 10% din greutatea lor, aproximativ 40 g în mai multe mese pe zi. În general, rația porumbeilor constă în 60-70% grăunțe din cereale, semințe de leguminoase – cel mult 30% și aproximativ 10% semințe de oleaginoase. Mai jos sunt câteva recomandări de rații de hrană pentru porumbei:

  • Pe durata verii, porumbeii sunt supuși unor eforturi fizice mai mari, astfel că hrana trebuie administrată de trei ori pe zi la ore cât mai regulate;
  • Pe durata iernii, în lipsa puilor și a concursurilor, porumbeii pot fi hrăniți de două ori pe zi în rații de 40% porumb, 40% orz și 20% grâu;
  • În perioada de reproducere și de zbor, porumbeii trebuie să consume cantități mai mari de proteine și lipide, rația de hrană constând în 50% leguminoase, 40% porumb și alte cereale și 10% oleaginoase;
  • Pe durata năpârlirii, atunci când se reînnoiește penajul, porumbeii au o rezistență mai redusă în fața bolilor, motiv pentru care susținerea sănătății devine prioritară. În această perioadă, rația conține 60% cereale, 35% leguminoase și 5% oleaginoase;
  • În perioada de crestere a puilor, rația constă în 20% porumb, 20% mazăre, 20% mei, 20% grâu și alte boabe mici;
  • În perioada concursurilor, porumbeii pot consuma rații mai mari de porumb.

Un caz particular este cel al porumbeilor tineri, de 5-8 săptămâni, care până la maturizare consumă cantități mai mari de furaje. După părăsirea cuibului, aceștia trebuie puși într-un compartiment separat, unde rația de hrană să fie compusă din porumb (70%) și semințe de leguminoase (30%). 

Mai mult, o dată pe săptămână este recomandat să adaugi în apa de băut câteva picături de vitamine, în special vitaminele A, D3 și E. Alternativ, hrana zilnică poate fi combinată cu scoici pisate, nisip grosier, sare de bucătărie, coajă pisată de ou, var stins și cărbune de lemn. Pentru a asigura necesarul de vitamine, poți toca mărunt verdețuri precum frunze de păpădie, spanac, lobodă sau salată verde. Dacă ai mai multe specii de porumbei, este bine să alegi un magazin specializat, unde vei primi sfaturi pentru hrănirea adecvată și administrarea corectă a vitaminelor. 

Este important să nu uiți de necesarul de apă. Un porumbel trebuie să consume aproximativ 30 ml de apă pe zi. 

Când se reproduc porumbeii

După formarea perechilor, primul ou apare la circa 10 zile din momentul cuplării. Al doilea ou apare la o zi distanță, iar după depunerea acestuia începe perioada de incubație, care durează 18 zile. 

După cinci zile de clocire, vei observa vasele de sânge din jurul embrionului, dacă ții oul la soare. După 10 zile, oul devine opac. 

Pentru a obține pui, este bine să lași ouăle în pace, deoarece mișcările bruște pot cauza moartea embrionului. Mai mult, cușca trebuie să aibă o temperatură optimă și umiditate normală. În caz contrar, coaja oului devine mult prea uscată, iar puiul nu o mai poate sparge în momentul eclozării. Pentru a asigura umidificarea cuștilor, este recomandat să pui câteva vase cu apă. 

Hrănirea corectă a porumbeilor este vitală pentru a obține păsări sănătoase cu un penaj lucios, ouă și premii la concursuri. 

Sursa foto: Shutterstock